Sa iti incepi o afacere in vreme de pandemie inseamna sa ai foarte mult curaj si sa crezi in fortele si ideile tale. Capitalul de care dispui initial este foarte important pentru ca lucrurile sa se puna in miscare, iar in lipsa unor fonduri proprii, un credit fara garantii poate fi cea mai buna alternativa de care poti dispune.
In functie de conditiile speciale pe care trebuie sa le indeplinesti, dar si de criteriile de selectie pe care le are fiecare insitutie pot fi mai aproape sau mai departe de suma de bani pe care ti-o doresti. Mai exact, exista numeroare Institutii Bancare si chiar Institutii Financiare Nebancare ce refuza astfel de credite fara garantii sau credite fara gaj persoane fizice.
In cele mai multe dintre cazuri, criteriile in plus fata de cele standard de primire a unui credit, te pot impiedica sa obtii ceea ce ai nevoie sau te obliga sa ai un coplatitor. Acesta din urma poate participa sau nu cu venitul net la calcularea venitului total care este luat in considerare in momentul in care soliciti un credit bancar. Acesta are obligatia de a participa impreuna cu platitorul principal la derivatele contractului.
La Credius poti sa beneficiezi de un credit fara codebitori. Iti oferim credite fara gaj in doar cativa pasi simpli, lucru ce te va aduce mult mai aproape de suma pe care ti-o doresti – datorita faptului ca nu este nevoie sa indeplinesti decat conditiile standard de acordare.
Credius iti pune la dispozitie numeroase variante de credite fara gaj cu sume care pornesc de la 1.500 lei si pot ajunge pana la 40.000 lei. Perioada de rambursare este si ea cuprinsa intre 24 si 60 de luni. Astfel, in functie de marimea creditului si de intervalul de timp pe care vrei sa il aloci pentru inapoierea banilor, poti sa iti stabilesti singur rata lunara pe care o poti afla usor accesand calculatorul de credite de pe site.
Tot pentru a-ti veni in ajutor, la Credius ai la indemana numeroase variante de credite. Printre acestea se afla tipul de credit fara gaj care inseamna ca debitorul nu garanteaza achitarea indatoririlor sale contractuale prin remiterea unui bun mobil creditorului. Ceea ce inseamna ca poti sta fara griji! Nu este nevoie sa depui garantie!