Luna decembrie este cunoscută și ca ”luna cadourilor”, pentru că este perioada în care copiii se bucură de multe cadouri, mai ales de Crăciun, și este momentul din an în care au loc marile reuniuni de familie. Întâlnirile cu cei dragi ne produc bucurie și sunt prilejul ideal pentru a face daruri. Toată această perioadă fericită înseamnă, totodată, și un efort financiar important. Pregătirea cadourilor pentru cei dragi, mesele îmbelșugate de Crăciun și de Anul Nou, vacanțele pe care le-am așteptat tot anul, pun la grea încercare bugetul fiecăruia.
Să mă gândesc în această perioadă la cum să fac economii pare ceva greu de realizat, dar sunt câteva soluții care pot să salveze bani și, în același timp, să nu afecteze spiritul sărbătorilor.
Metode de a cheltui mai puțin în decembrie
- Gândește-te din timp la o listă de persoane dragi cărora vrei să le faci cadouri. Știind cu ceva timp înainte cui îi vei face o surpriză la final de an, poți să te gândești la ce le poți dărui și poți estima un buget. Dacă poți să pui deoparte bani cu câteva luni înainte, o să-ți fie mai ușor în decembrie. Programarea unei liste de cadouri te poate ajuta și să le cumperi treptat, profitând de perioade de promoții, precum Black Friday, astfel încât să nu lași totul pe ultima sută de metri.
- Realizează cadouri ”handmade” pentru persoanele speciale din viața ta. Uneori un cadou simbolic, dar făcut de mâna ta și cu un mesaj personalizat, poate fi mai valoros pentru cineva decât ultimul model de telefon.Gândește-te ce anume ai putea să realizezi cu resurse puține, dar cu o semnificație aparte și alocă-ți puțin timp pentru a confecționa un cadou reușit. Internetul este plin de articole sau filmulețe DIY (Do it yourself), care te pot ghida să faci un origami, să pictezi ceva pe sticlă sau să modelezi o decorațiune pentru brad. Cu bani puțini, dar cu multă pasiune, poți face câteva cadouri spectaculoase pentru cei dragi.
- Dacă te gândești cum să cheltui mai puțin de Crăciun, o idee este să te gândești la un cadou care să-i bucure simultan pe mai mulți membri ai familiei, decât la cadouri individuale. Dacă știi că din cauza programului foarte încărcat de la serviciu nu i-ai mai scos de mult pe cei mici la patinoar sau la un spectacol de teatru, poți să le pregătești o surpriză și să faceți împreună activitățile care le aduc bucurie. Timpul petrecut cu cei dragi este un cadou foarte frumos și apreciat, mai ales de copii.
- Surprinde-i pe cei dragi cu vacanțe programate după luna decembrie. Ofertele de sejururi pentru ultima lună a anului sunt, de obicei, mai scumpe decât în restul anului, pentru că cererea este foarte mare. Poți să rezervi o vacanță de iarnă pentru ianuarie sau februarie la un preț mult mai bun, iar vestea poate fi un cadou foarte plăcut de Crăciun pentru familie.
Indiferent ce soluție găsești pentru a face economii în decembrie, trebuie să te bucuri cu cei apropiați de cadouri, de o masă bogată în ziua de Crăciun sau de câteva zile relaxate.
Dacă finalul de an te-a prins cu mai puțini bani în buzunar, există posibilitatea de a lua un credit, care te va ajuta să treci cu bine peste această perioadă. Credius IFN îți oferă numeroase opțiuni dacă vrei un credit pentru Crăciun. Dacă vrei un împrumut obținut ușor, rapid și cu cele mai mici rate lunare, poți alege un credit de nevoi personale, care te va ajuta să ai sărbători frumoase și în acest an.