Chibzuința este o calitate ce trebuie cultivată și antrenată, mai ales în această perioadă. Dacă te gândești cum să faci economii, simplist vorbind, ai două variante: să-ți crești veniturile sau să-ți reduci cheltuielile. În spatele fiecărei variante se află câte o strategie care se poate aplica cu mai mult sau mai puțin succes. Important este însă ca oricare dintre planuri să fie pus în aplicare, fără ezitări, pentru a produce rezultate. Fiecare leu economisit la final de lună este un câștig pe termen lung.
Ce este de făcut, dacă vrei să economisești
- Renunță la viciile costisitoare – fiecare dintre noi are vicii. Doar că unele ne pun bugetul la încercare mai mult ca altele. Pachetul sau pachetele de țigări cumpărate zilnic atârnă greu la bugetul lunar. La fel și cafeaua cumpărată în oraș, în drum spre birou. Privit strict din punct de vedere financiar, fumatul, în orice formă, dăunează grav bugetului! Așa că este bine să te gândești dacă poți să renunți la fumat și să pui acei bani deoparte, pentru cauze mai bune. Chiar dacă presupune o cheltuială mai mare la început, un aparat performant de cafea, te poate transforma într-un barista pasionat de arome și îți poate prepara în fiecare dimineață și pe bani mai puțini, cafeaua care îți dă energie.
- Gătește mai mult – prânzul comandat la birou este o practică tot mai frecventă, dar lasă găuri adânci în buget. Deși pare greu de crezut, o ședință de gătit în propria bucătărie te poate relaxa și te poate scoate pentru o vreme din stresul cotidian. Cu atât de multe resurse și tutorial online, poți să gătești gustos și economicos în scurt timp și poți să-ți inviți chiar prietenii la o cină preparată de tine.
- Fii activ – dacă timpul nu este cel mai bun prieten și simți că stai prea mult la birou, poți alege să faci sport, pentru un tonus mai bun și să economisești și bani. Între cele mai întâlnite sfaturi ca să faci economii se află și recomandarea de a merge mai mult pe jos sau cu bicicleta. Atunci când vremea permite, poți alege să mergi pe joss au cu bicicleta la și înapoi de la birou. Folosește mai puțin taxiul sau aplicațiile de ride sharing și alege să fi mai activ. Nu doar că vei avea mai multă energie și un vibe mai bun, dar vei rămâne și cu mai mulți bani în buzunar sau în cont.
- Cumpără chibzuit – deși tentațiile sunt la tot pasul, o ieșire planificată la cumpărături te poate ajuta să nu-ți dai bugetul peste cap. Fă-ți o listă de cumpărături și încearcă să o respecți. Alege să faci shopping inteligent și profită de perioadele de reduceri sau de facilitățile cumpărăturilor online. Nu cumpăra impulsiv și risipește cât mai puțin. Alege produse mai durabile, chiar dacă sunt mai scumpe.
Dacă totuși veniturile tale lunare nu îți permit să faci economii ci dimpotrivă, rămâi adesea fără bani înainte de salariu, alege un credit ieftin, pe termen lung. Iar dacă salariul îți crește și îți permiți să rambursezi creditul anticipat, Credius te recompensează cu bani în plus, pe care îi poți adăuga la economiile tale.
Fiecare dintre aceste sfaturi îți poate economisi bani și te poate ajuta să-ți faci rezerve. Dacă înveți cum să faci economii, vei fi mai puțin expus situațiilor neprevăzute și vei avea o independență financiară mai mare. Pentru situațiile în care resursele proprii nu sunt suficiente și te afli într-un context neprevăzut, un credit de nevoi personale, pe termen scurt, te poate ajuta să ieși din impas.