Chiar dacă, de multe ori, suntem sceptici în privința apelării la credite, acestea se dovedesc a fi o soluție foarte bună de salvare în momente dificile peste care nu am putea trece folosindu-ne doar de resursele pe care le avem deja. Un credit rapid făcut cu un calculator de credite precis reprezintă o variantă sigură…
Când trebuie să-ți schimbi electrocasnicele
Vin momente când trebuie să schimbam electrocasnicele vechi cu unele de actualitate sau, pur și simplu, să achiziționăm un produs pe care nu l-am mai avut până acum. Specialiștii ne recomandă să nu așteptăm până atunci când acestea se strică de tot, ci să ne pregătim din timp, anticipând momentul în care durata lor de…
De ce trebuie să începi să faci mai multe pentru tine
Când ai făcut ultima oară ceva pentru tine? Acel ceva care să te facă să simți că trăiești și că te bucuri de fiecare moment. De multe ori, ni se întamplă să uităm de noi și să ne concentrăm exclusiv pe muncă și pe mulțumirea celorlalți. Acesta nu este un lucru rău. Fiecare om trebuie…
3 moduri prin care îți poți îmbunătăți viața
Întotdeauna există posibilitatea de a ne face viața mai bună, indiferent de cât de mult am reușit să realizăm până acum. Mulți oameni au planuri bine gândite în minte, dar, din pricina posibilităților limitate, acestea rămân doar la stadiul de schiță. Dacă îți dorești să investești mai mult în tine, într-o afacere proprie sau pur…
Cum ne pregătim pentru toamnă
Toamna bate la ușă, ploile deja au început să își facă simțită prezența, iar diminețile sunt din ce în ce mai răcoroase pe zi ce trece. Oricât de greu ne-ar fi să acceptăm, vara a trecut, iar noi trebuie să începem pregătirile pentru sezonul rece. Fie că vorbim despre culegerea recoltelor sau despre întreținerea locuinței,…
Lucruri pe care le poți face cu 2000 de lei
Te-ai întrebat vreodată ce ai face dacă ai avea 2000 de lei chiar acum? Cu siguranță că ai atât de multe lucruri în minte încât îți este foarte greu să te hotărăști. Un singur lucru este cert: Credius îți poate oferi până la 2000 de lei la doar o oră de la completarea formularului de…
Te gândești deja la următoarea vacanță? – Alege creditul mic pe termen scurt
Tu ce ai făcut vara asta? Ai reușit sa ajungi în vacanța la care ai visat mereu? Fie că este vorba de un weekend la mare cu cei dragi, o excursie la munte sau o saptămână pe un teritoriu necunoscut, Credius are soluția perfectă pentru ca vacanța ta să fie una de neuitat. Creditul mic…
Credit mic pe termen scurt pentru fericire pe termen lung
Fie că e vorba de cadourile celor dragi, de weekend-urile la munte sau de ieșirile cu prietenii, există lucruri mici care fac diferența. Știm cât de neplăcut e ca lipsa banilor să te împiedice să-ți petreci zilele așa cum îți dorești. De aceea, am pregătit o soluție perfecta pentru tine: un credit mic pe termen…
Visezi să ai propria afacere?
De câte ori nu te-ai gândit că ai vrea să îți întemeiezi propria afacere și să muncești cu drag pentru tine? Știm că ai multe idei de business, însă o mare piedică în calea ta este lipsa banilor cu care să pornești. Pentru că o afacere bună începe cu o investiție pe măsură și pentru…
Vrei să faci cumpărături online? Ia un credit pentru bunuri
Cunoaștem cu toții tentația cumpărăturilor online. Accesăm site-ul simplu și rapid, adăugăm în coș toate produsele preferate și plasăm comanda direct de pe canapea, fără deplasări și fără stat la coadă. Ce ne facem însă atunci când ne împotmolim la ultimul pas, din cauza bugetului insuficient? Dacă te-ai aflat și tu vreodată într-o astfel de…
Scapă de grijile zilnice cu un credit mic pe termen scurt
Știm că ai multe cheltuieli. Bani pentru facturi, bani pentru vacanțe, pentru cadourile celor dragi sau pentru micile plăceri de zi cu zi. De ce să tai de pe listă? Un credit mic pe termen scurt de la Credius îți va îndeplini toate dorințele simplu și rapid. În plus, este soluția ideală atunci când te…
Cum să îți găsești un loc de muncă potrivit
Atunci când nu ai un loc de muncă stabil, este dificil să-ți construiești un plan financiar pe termen lung și să te descurci cu cheltuielile de zi cu zi. Dacă nu te descurci cu banii, poți oricând să apelezi la o instituție financiară nebancară care oferă împrumuturi fără adeverință de venit. Cu toate acestea, un…
Tu ce planuri mărețe ai vara asta?
La vacanță și la locurile cu soare unde putem să ne relaxăm vara asta ne-am gândit deja de multe ori. Însă după vacanță, e timpul să ne apucăm de treabă. Dacă în zilele de concediu binemeritate ai uitat de proiectele pe care le-ai pus la cale atâta timp, acum e timpul să le pui în…
Credit de nevoi personale de la Credius – Soluția ideală pentru orice situație
De câte ori nu ți s-a întâmplat să ai nevoie de bani urgent și să nu ai la cine să apelezi? Fie că este vorba despre o sumă mai mare pentru planuri importante, sau o sumă mai mică pentru probleme urgente, e bine să ai pe cineva care să te ajute să ieși din impas….
A venit timpul să-ți schimbi televizorul
Ți-ai promis de multă vreme că vrei să-ți schimbi televizorul vechi cu unul mai bun, care să fie pe placul întregii familii. Dacă bugetul nu ți-a permis nici până acum să-ți duci planurile la capăt, nu mai trebuie să amâni și de data asta. Credius este alături de tine și te ajută cu un împrumut,…