Atunci când ai o problemă urgentă care necesită cheltuieli și nimeni nu te poate ajuta cu bani, prima tendință este să apelezi la credite până la salariu. Ei bine, chiar dacă acestea ne rezolvă, aparent, problemele, ne aduc altele noi când nici nu apucăm să ne punem pe picioare. De ce? Pentru că trebuie achitate…
Categorie: Credite de nevoi personale
Gând de primăvară
Iată că au trecut și Sărbătorile Pascale. Sperăm că te-ai bucurat așa cum se cuvine alături de cei dragi și că ți-ai luat gândul de la problemele obișnuite, măcar pentru câteva zile. Ei bine, termenul de problemă nu se referă neapărat la ceva negativ, așa că întoarcerea la problemele de zi cu zi nu presupune…
Te-ai săturat să tot amâni vacanța visurilor tale?
Cu toții știm cât de importantă este o vacanță care să îți împrospăteze mintea și să îți dea fluxul de energie de care ai nevoie pentru a te întoarce mai motivat la activitățile de zi cu zi. O astfel de escapadă nu te ajută doar pe tine, ci este menită să consolideze relația cu familia….
Îndrăznește să îți dorești mai mult cu Credius
Pentru a reuși să realizăm ceea ce ne propunem, trebuie să învățam să nu ne mai mulțumim cu puțin. Să apreciezi ceea ce ai nu înseamnă să nu ai voie să îți urmezi visurile. Dacă cei mai mari inventatori din istoria omenirii s-ar fi mulțumit cu puțin, acum probabil că nu am mai fi asistat…
Ce credite ți se potrivesc în funcție de nevoile tale
Cum Credius oferă soluții variate de credite, ne-am gândit că ar fi util să îți prezentăm, pe scurt, câteva dintre cele mai la îndemână variante pentru tine, în funcție de nevoile tale. Acestea îți vor fi de folos atunci când prietenii și familia nu te vor putea ajuta și va trebui să apelezi la o…
Primăvara vine cu un credit de nevoi personale pentru toate visurile tale
Iată că, după zile întregi de așteptare, soarele și-a arătat fața și ne-a bucurat cu primele momente în care chiar am simțit că a venit primăvara. Simbolic vorbind, acest anotimp reprezintă revenirea la viață și abordarea unui nou început. De aceea, noi ți-am pregătit un credit de nevoi personale care să te susțină să pornești…
Credius oferă soluții flexibile la îndemâna tuturor
Atunci când vorbim despre credite, ne dorim ca acestea să fie pentru toată lumea, să se aprobe repede și să ne ofere cât mai mult timp pentru a returna banii. În acest sens, Credius și-a dorit să revoluționeze lumea creditării și a reușit să își ducă planul la bun sfârșit, pentru ca tu să fii…
Winter Black Friday cu Credius și evoMAG
Cum campania de Black Friday din 2017 ne-a antrenat apetitul pentru reduceri, evoMAG si Credius au preluat inițiativa și au adus un nou program de Winter Black Friday pentru finalul iernii din 2018. Te vei putea bucura de reduceri de până la 70% și, în plus, vei avea un discount suplimentar de 10% dacă alegi…
De Sfântul Valentin, iubește la intensitate maximă
Deși suntem experți în credite, fii convins că știm să iubim. Ca orice român, simțim dragostea la intensitate maximă și ne mândrim cu asta. Tocmai de aceea, dorim să ne facem partenerii fericiți până în culmile serotoninei și credem că și tu împarți același sentiment. Tuturor ni s-a întâmplat să fim prinși fără bani de…
Ce să faci atunci când băncile te refuză
Creditele de la bănci sunt mult mai greu accesibile pentru că, în cazul în care nu ai un istoric solid la instituția respectivă, aceasta nu te va putea ajuta. Astfel, obținerea împrumutului mult dorit poate reprezenta un adevărat calvar atunci când vorbim despre aceste tipuri de instituții. Pentru a putea favoriza aprobarea unui credit, trebuie…
De sărbători, e timpul să te reinventezi – totul fără credite
Ne aflăm într-o perioadă deosebită în care toată lumea plănuiește schimbări care să aibă un impact pozitiv asupra lor și a celor din jur. De aceea, ne-am gândit să susținem spiritul sărbătorilor și să nu vorbim despre credite în acest articol. Cu toții ne propunem să fim mai buni de Crăciun și, ulterior, în anul…
Cum să alegi cadourile de sărbători pentru cei dragi
Perioada sărbătorilor este din ce în ce mai aproape, iar preocupările tuturor se rezumă la pregătiri, la planuri și la alegerea cadourilor pentru familie, pentru prieteni și pentru colegii de la locul de muncă. Ei bine, ne-am gândit că ți-ar fi foarte de folos dacă ai citi un ghid simplu și scurt despre cum să…
Credius îți face sărbătorile mai frumoase
Este luna Decembrie și se apropie mult așteptatele sărbători de iarnă. Toată lumea își pregătește din timp economii, în fiecare an, pentru această perioadă. Luna cadourilor este un prilej pentru oameni să ofere și, desigur, să aibă bucuria de a primi înapoi de la cei dragi. Totuși, se întâmplă ca unii dintre noi să nu…
Credius îți oferă credite instant de Black Friday
Credius aprobă instant creditul pentru bunuri destinat perioadei reducerilor din această lună. Pentru ca tu să te bucuri de tot ce ți-ai dorit să cumperi, suntem pregătiți să-ți oferim suma de care ai nevoie în campania ta de cumpărături. Faptul că nu ai reușit până acum să pui bani deoparte pentru această ocazie nu trebuie…
Intră în concurs cu creditul pentru pensionari
Atunci când îți dorești mai mult, vârsta nu reprezintă un criteriu. Poate că vrei să investești în tine, în casa ta, sau vrei să le oferi un cadou celor mici. Toate acestea sunt posibile cu creditul pentru pensionari de la Credius. Cum poți contracta un astfel de împrumut? Ei bine, află că ai nevoie doar…